img
Cum un singur program național economisește în jur de 100 de milioane de dolari anual 23 Septembrie 2019

Sistemul medical din Moldova economisește anual aproape 100 de milioane de dolari americani, grație faptului că interesele pacienților sunt prioritare față de cele ale companiilor farmaceutice.

Formula economiei respective este foarte simplă: în 2014, statul asigura anual tratamentul a 300 de pacienți cu hepatită C. În acest scop se cheltuiau peste 3,5 milioane de dolari americani. Cu acești bani se procurau preparate scumpe, dar cu o eficiență scăzută. Aceste medicamente originale (de brand) erau protejate în Moldova de patentă, de aceea procurarea analogilor mai ieftini și mai eficienți (medicamentelor generice) era imposibilă. Astfel, un curs de tratament pentru un singur pacient ajungea să coste în jur de 12 000 de dolari americani.

 

Cum este și cum a fost?

În 2016 Ministerul Sănătății a ajuns la o înțelegere cu compania producătoare a preparatelor originale, care stipula că aceasta nu își va utiliza patenta și nu va împiedica procurarea de către Moldova a preparatelor generice pentru tratarea hepatitei. La sfârșitul lui 2016 primele preparate considerabil mai ieftine și mai eficiente au ajuns în Moldova. Ca rezultat, deja în 2017 numărul persoanelor care se tratau de hepatita C s-a mărit mai mult decât de 10 ori (de la 300 până la 3500).

Acum numărul de persoane care primesc tratament contra hepatitei C se ridică la peste 10 000 persoane anual. Pe lângă numărul pacienților s-a schimbat și tratamentul – preparatele administrate acum au o eficiență de peste 90%, astfel deosebindu-se cardinal de cele procurate anterior, care aveau o eficiență de mai puțin de 40%.

O altă schimbare este durata tratamentului, care a scăzut cu 50% - de la minimum 6 luni, uneori un an, 1,5 ani cum era - la 3 luni acum.

A scăzut și cantitatea pastilelor pe care le ia un pacient cu hepatita C – acum se administrează o pastilă pe zi, în comparație cu mănunchiul care se prescria anterior.

Și, cel mai important, a scăzut simțitor și prețul pentru noul tip de tratament, ceea ce face posibil ca și mai mulți pacienți să aibă acces la el. Astfel, tratamentul hepatitei C costă acum în jur de 70 de dolari per pacient. Să facem un calcul - dacă statul ar fi continuat și azi să folosească metodele vechi de tratare a hepatitei C, pentru a trata aceeași cantitate de pacienți care se tratează anual în noile condiții, ar fi cheltuit 120 milioane de dolari SUA. Acum, însă, această sumă este de doar 700 000 de dolari SUA.

Acesta este un caz fericit și o istorie de succes, când voința politică a Ministerului Sănătății a făcut posibilă venirea pe piața Republicii Moldova medicamentelor generice, de o calitate și efectivitate înaltă, pentru un preț redus.

 

Ce sunt medicamentele generice?

Medicamentele generice sunt echivalente terapeutice ale produselor farmaceutice. Medicamentele generice conțin aceeași substanță activă ca și produsul original, fiind echivalente din punct de vedere al dozei, concentrației, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice. Genericele nu sunt protejate de patentă și pot fi produse de orice companie farmaceutică.

Medicamentele generice ofera aceeași calitate, siguranță și eficacitate ca și produsele originale și, de obicei, sunt cu 20% - 90% mai puțin costisitoare decât originalul. În plus, existența medicamentelor generice la prețuri mai mici scade prețul medicamentelor originale, datorită competiției de pe piață, oferind pacienților acces la tratament farmaceutic la costuri scăzute.

 

Ce înseamnă asta pentru Moldova?

În cadrul unui singur program național, în cazul dat Programul naţional de combatere a hepatitelor virale B, C și D, grație medicamentelor generice, Moldova economisește anual în jur de 100 milioane de dolari. Programe naționale însă sunt multe – bunăoară, Programul naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală, Programul Național de control al tuberculozei, Programului naţional de prevenire și control al diabetului zaharat, Programul național de transplant, fiecare din ele având posibilitatea să salveze viețile oamenilor, dar și economia țării.

Folosind resurse accesibile și cu efeciență maximă, deja azi putem să salvăm de la moarte zeci de mii de locuitori ai Moldovei și să contribuim la creșterea calității vieții lor.

 

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare