img
COVID-19: geamurile deschise în transportul public și spațiul între călători ar scade riscul infectării 09 Iulie 2020

Modele simulate pe un supercalculator din Japonia sugerează că circulaţia mijloacelor de transport în comun, precum trenurile pentru navetişti, cu ferestrele deschise şi limitarea numărului de pasageri pot contribui la reducerea riscului de infectare cu noul coronavirus, în contextul în care oamenii de ştiinţă au avertizat asupra posibilităţii de răspândire a virusului pe cale aeriană, informează miercuri Reuterscitat de AGERPRES.

Chiar dacă noul coronavirus este transmis prin aer, rămân întrebări legate de câte infecţii pot să apară pe această cale. Concentraţia virusului în aer poate decide riscurile de contagiune, a declarat Yuki Furuse, profesor la Universitatea din Kyoto.

Studiul recent, realizat de institutul de cercetare japonez Riken cu ajutorul celui mai rapid supercomputer din lume, Fugaku, pentru a simula modul în care virusul se răspândeşte în aer în diverse medii, a recomandat mai multe modalităţi de reducere a riscurilor de infectare în spaţii publice.

Potrivit sursei, autorul principal Makoto Tsubokura a declarat că deschiderea ferestrelor în mijloacele de transport în comun, precum trenurile de navetişti, poate creşte ventilaţia de două până la trei ori, reducând concentraţia de microbi din mediul înconjurător.

Însă, pentru o ventilaţie adecvată, trebuie să existe spaţii între pasageri, potrivit simulărilor.

Alte constatări au condus la recomandări de instalare a zonelor de separe între birouri şi săli de clasă, în timp ce în spitale paturile ar trebui să fie înconjurate de perdele care ating tavanul.

Supercomputerul Fugaku s-a clasat în luna iunie luni în fruntea celui mai recent clasament publicat de site-ul specializat Top500, detronând supercalculatorul american Summit, dezvoltat de IBM.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md