img
Reglementarea achizițiilor publice pentru prevenirea COVID-19 09 Iulie 2020

Autoritățile propun mecanisme și opțiuni flexibile în vederea achiziționării de bunuri, servicii și lucrări publice de bunuri pentru a asigura în continuare asistența în situația de urgență în sănătatea publică, transmite Monitorul Fiscal.
 

În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 8 iulie, proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19. Prevederile acestuia se aplică procedurilor de achiziții publice inițiate pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 10 din 15 mai 2020 necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19 în cazul în care situația de urgență nu permite respectarea termenelor generale, stabilite de Legea privind achizițiile publice.

Regulamentul se aplică contractelor a căror valoare estimată, fără TVA, este egală cu sau e mai mare decât 800 mii lei pentru bunuri și servicii și 2 mil. lei pentru lucrări.

Totodată, pentru contractele de achiziţii publice necesare pentru prevenirea și controlul infecției, a căror valoare estimată este mai mică decât pragul stabilit se vor aplica prevederile Regulamentului cu privire la achizițiile publice de valoare mică. 

Astfel, în cazul acestor proceduri de achiziții publice autoritatea contractantă are dreptul de a organiza și realiza procesul de comunicare cu operatorii economici pe suport de hârtie (în cazul lipsei funcționalităților în sistemul de achiziții electronice).

Pentru procedurile de achiziție publică menționate, perioada cuprinsă între data publicării anunțului de participare în Buletinul achizițiilor publice și data limită de depunere a ofertelor este de cel puțin 10 zile pentru procedura de licitație deschisă sau licitație restrânsă.

În cazuri de extremă urgență, autoritatea contractantă poate atribui contracte de achiziții publice de bunuri, lucrări și servicii prin utilizarea procedurii de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Autoritatea contractantă, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la stabilirea ofertei câştigătoare, va informa în scris toți participanții despre rezultatele procedurii de achiziție publică, precum și despre motivele respingerii, în cazul ofertelor respinse, și despre motivele descalificării, în cazul ofertanților descalificați.

Contractele de achiziții publice se încheie după expirarea termenului de așteptare de 4 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire.

 

 

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md