Războiul din țara vecină i-a afectat grav pe toți cei din Ucraina. De asemenea, a schimbat viețile multor ruși, care au fost șocați de acțiunile autorităților lor și nu pot accepta ceea ce se întâmplă. Și anume atitudinea îngrozitor de crudă atât față de ucraineni, cât și față de locuitorii țării lor.
Mihail este un refugiat seropozitiv din Rusia. El a ajuns în Moldova acum mai bine de șase luni. Războiul i-a răpit locul de muncă stabil și încrederea într-un viitor mai bun. Mihail și-a împărtășit povestea cu noi și a vorbit despre experiențele sale, despre recuperarea sa de la dependența de droguri și despre modul în care se adaptează la noua sa viață și despre cum l-au ajutat colegii noștri de la GenderDoc-M.
Mihail, 46 de ani. A locuit în Moscova înainte de război.
Ne puteți spune cum ați ajuns în Moldova?
Am ajuns în Moldova din întâmplare. Fără să-mi doresc, spontan. Am plecat în vacanță în Egipt cu o valiză mică de lucruri: un tricou, un tricou, pantaloni scurți.
În timpul vacanței, în septembrie a avut loc o mobilizare, după care am decis să nu mă mai întorc în Rusia. Din fericire, aveam prieteni și cunoștințe în Moldova, în special la Chișinău.
Este adevărat că am avut oferte nu doar de la Chișinău, ci și de a mă muta undeva, am fost invitat în Statele Unite și Australia. Dar aceste opțiuni au căzut în dizgrație, pentru că trebuie să iau o decizie rapid, iar aceste țări nu au vize pentru ruși. Așa că am ajuns în Moldova ca urmare a unei excepții. Deocamdată nu aveți restricții pentru ruși.
Cum v-ați adaptat, cu ce provocări v-ați confruntat în Moldova?
Am ajuns aici acum șase luni, la sfârșitul lunii septembrie. Și sunt încă în proces de adaptare. Nu este chiar atât de ușor. Trebuie să te obișnuiești cu o mulțime de lucruri. De exemplu, chiar și libertatea, pe care nu o avem în Rusia. Aici, nimeni nu-ți spune cum trebuie să trăiești, cu cine trebuie să te împrietenești. Este mai ușor în ceea ce privește exprimarea sentimentelor și a emoțiilor. Prietenii și cunoscuții mei locali sunt mai liberi.
Există însă și probleme. Am cerut azil, mi-au luat pașaportul și mi-au dat o carte de identitate temporară, pe care nimeni nu o ia în serios în Moldova. Am încercat să fac o programare la un medic, m-au refuzat; am încercat să obțin un transfer de la rudele mele la o bancă, m-au refuzat și acolo...
Este clar că nici atitudinea față de ruși în Moldova nu este ușoară. Rusia este percepută de mulți ca fiind o țară agresoare, iar refugiații de acolo sunt adesea tratați cu prejudecăți - ajutorul este oferit rareori.
Iar cel mai greu lucru pentru mine aici este lipsa familiei și a prietenilor apropiați. Încă mai comunic cu frații și surorile mele, dar cu greu cu părinții mei. Persoanele cele mai apropiate mie nu au acceptat poziția mea față de război. Și dacă tatăl meu încă mai răspunde din când în când la mesaje, nu am reușit să comunic cu mama mea de când am plecat...
Ați apelat la GenderDoc-M pentru ajutor, cum ați aflat despre ei?
Am aflat prin intermediul cunoscuților mei. Când a avut loc mobilizarea, m-au sunat și m-au întrebat: "Ce cauți într-o țară ca asta? Nu ar trebui să te întorci acolo. Nu există niciun viitor acolo. Vino în Moldova". Am spus da, mai ales că nu ai nevoie de viză și este mai ușor să te adaptezi decât în Australia, Statele Unite (acolo este o altă limbă, mentalitate).
În special, aceste cunoștințe aplicaseră o dată la GenderDoc și am fost pusă în legătură cu personalul organizației.
Ce fel de solicitare ați făcut organizației? V-au oferit vreun fel de asistență: medicală, umanitară?
Da, bineînțeles. Ajutorul principal a fost de ordin moral și psihologic. Apropo, chiar și financiar într-o oarecare măsură, mi-au oferit cazare. Acum locuiesc într-un adăpost [notă: un adăpost pentru persoanele aflate în situații dificile] pus la dispoziție de GenderDoc. Pentru asta sunt extrem de recunoscătoare acestor oameni și acestei organizații!
De asemenea, am primit vouchere pentru a-mi cumpăra haine în toamnă. Acest lucru este foarte drăguț și foarte necesar, având în vedere faptul că din haine aveam doar haine de vară. Organizația oferă, de asemenea, pachete cu alimente în mod regulat. Am răcit acum câteva luni, așa că m-au ajutat să cumpăr medicamente și vitamine.
Și ceea ce a fost deosebit de important pentru mine a fost ajutorul pentru a obține tratament ARV! Sunt seropozitivă și sunt o fostă consumatoare de droguri, așa că a fost vital pentru mine să găsesc rapid medicamente ARV.
Mihail și Alexander Goja (Specialist în programe medicale la GenderDoc-M)
Ce servicii sau sprijin ați primit de la GenderDoc în contextul HIV?
Băieții de la GenderDoc sunt grozavi! M-au luat literalmente de mână, m-au dus la policlinică și m-au înscris în registru. Acolo am putut să fac testele. Totul sub o îndrumare clară și precisă. După care am putut să primesc tratamentul ARV. A fost foarte rapid! Dacă m-aș fi descurcat singură, ar fi durat de multe ori mai mult și cu siguranță ar fi trebuit să fac o pauză de la administrarea de ARV. Acest lucru, după cum știți, poate duce la consecințe foarte neplăcute.
Când am plecat, nu știam încă că nu mă voi mai întoarce acasă, așa că am luat terapia doar pentru o săptămână în plus. În Moldova, bineînțeles, am rămas fără ART. De aceea le sunt foarte recunoscătoare băieților din organizație că am reușit să fac rost de medicamente rapid!
Ce faceți acum în Moldova? Ați reușit să vă găsiți un loc de muncă?
Nu. Mă îndoiesc că, cunoscând doar limba rusă, specialitatea mea este solicitată aici. [La cererea lui Michael, nu publicăm fostul său loc de muncă].
Povestește-ne despre planurile tale.
Din păcate, încă nu există planuri. De când a început această poveste, am încetat să-mi mai văd viitorul. Aici nu văd încă luminița de la capătul tunelului, dar nici în Rusia nu există. Îmi este greu să vă răspund la întrebare. În momentul de față mă las pur și simplu dus de val... Este o perioadă dificilă.
Cred că este greu pentru oricine să trăiască așa și să nu aibă niciun viitor sau planuri. Nu știu ce să fac.
Poți să ne povestești puțin despre dependența ta, cum te-ai luptat cu ea?
Nu m-am luptat cu ea. În principiu, acesta este unul dintre motivele pentru care nu m-am întors în Rusia. În Moldova încerc să mă limitez, nu găsesc o modalitate de a o dobândi.
Aveți sindromul de retragere [nota: retragere], cum faceți față?
Este prezent. Încerc să rezist.
Cunoscându-i pe cei care s-au recuperat, înțeleg că este un proces foarte dificil. Destul de des este imposibil să faci față singur dependenței. Nu am scăpat complet de ea, încă mai dorm uneori 3 ore pe noapte. Uneori, "sevrajul" este foarte puternic. Să sperăm că va dispărea în timp.
De cât timp sunteți dependent, ce ați folosit?
Mefedronă de doi ani și jumătate.
Nu m-am ferit de droguri în Rusia, îmi plăcea viața mea. Știam că este greșit. Am vrut să schimb ceva. Dar era foarte ușor de cumpărat, așa că a fost foarte greu să renunț la ea. Atâta timp cât nu era inconfortabil, mă gândeam că de două sau trei ori pe săptămână nu era mult, puteam să mă las oricând.
Bineînțeles, aceasta este o autoamăgire și, cel mai probabil, nu ar face decât să se înrăutățească.
Acum, pentru mine, faptul că nu mă întorc în Rusia înseamnă, de asemenea, să scap de dependența mea.
Ce ați dori să le spuneți oamenilor din organizație care vă ajută? Și cum v-a afectat ajutorul lor?
Sincer, aș vrea să le ofer ovații în picioare! Acești oameni sunt grozavi, cu M mare.
Simt că le place munca lor, le văd dedicarea, angajamentul, sinceritatea, bunătatea și cordialitatea. Asta valorează foarte mult!
Oamenii sunt deschiși și îi ajută pe ceilalți din toată inima. Nu am mai văzut așa ceva până acum.
Vreau să le mulțumesc tuturor: Nastya, Alexey, Alexander, Viorel, Gregory, Lena, Elena, Natalia, Vitya, Slava! Sunteți oameni de aur.
Acest proiect este implementat în cadrul contractului cu UNAIDS Moldova, O.A. "Inițiativa Pozitivă" în parteneriat cu centrul GENDERDOC-M.
Dacă sunteți refugiat și aveți nevoie de ajutor, vă rugăm să sunați la +37322009974, +37379707703.
Sau trimiteți un mesaj pe grupul nostru de Facebook
.jpg)
