Aliona Șcarlet s-a născut și a crescut la Bălți. De șapte ani trăiește cu HIV. De câțiva ani este în trezie. În tinerețe Aliona a fost supusă violenței din partea unui bărbat. Tot acesta a infectat-o cu HIV. Timpul, prietenii devotați și fiica – iată ce a ajutat-o să meargă mai departe.
Copilăria
Am avut o copilărie fericită. O familie completă. Părinți treji. În familie niciodată nu am fost bătută, nu am fost pedepsită. Odată chiar i-am spus mamei: ”Dacă m-ai fi pedepsit, poate ieșea ceva bun din mine!”.
M-am gândit mult de ce atrag bărbați – agresori, or, părinții mei eu trăit împreună 49 de ani, apoi au decedat unul după celălalt și niciodată nu am auzit să-și spună un cuvânt urât unul altuia. A fost o familie – model, deși am avut parte de puțină comunicare autentică, apropiată în familie. Poate anume acest fapt și-a lăsat amprenta pe caracterul și comportamentul meu.
Drogurile
De curând am calculat cât timp în total am fost în robia dependenței – au ieșit în jur de 32 de ani. Nu, nu am utilizat non stop în acest răstimp. Au fost perioade când mă lăsam, în alte perioade utilizam cu o anumită periodicitate, dar în general aceasta este cifra.
Avem o companie în care toți utilizau și odată am încercat și eu. Mi-a plăcut din prima – acesta a fost un moment fatal pentru mine.
Acum sunt în trezie de peste 2 ani. Am parcurs reabilitarea. Aceasta din urmă a fost una dintre cele mai importante perioade din viața mea.
Căsătoria
Prima dată m-am căsătorit la 20 de ani. Am trăit împreună un an și jumătate. Nu a ieșit nimic bun din această relație. Eu îmi doream să mă căsătoresc doar pentru a mă potoli. Am divorțat. Am ispășit un termen de detenție. M-am căsătorit a doua oară. Soțul m-a dus în Israel. Acolo am născut-o pe Sonia.
Am născut-o târziu, la 31 de ani. Îmi amintesc că jumătate de an înainte de sarcină, am pus în Zidul Plângerii un bilețel în care am scris că o vreau pe Sonia. Și destinul mi-a trimis-o.
Nu am știut niciodată de violență nici cu primul, nici cu cel de-al doilea soț. Cu cel de-al doilea soț suntem până acum căsătoriți oficial. El nicidecum nu acceptă să-mi dea divorțul. Însă noi deja de mult timp ne-am despărțit și nu mai locuim împreună.
Senzații tari
Între căsătorii, când avusesem nevoie de senzații tari, le găsisem cu vecinul meu. Ne-am culcat de câteva ori și el m-a infectat cu HIV. Acum îmi dau seama că el pur și simplu a profitat de mine, pe când atunci mi se părea o nouă aventură captivantă. El știa că este bolnav, dar nu mi-a spus. Tratament nu administra.
Ne-am despărțit imediat după ce am aflat că am HIV. El a început însă să mă terorizeze. Mă închidea în casă, îmi lua telefoanele. Odată m-a bătut peste față atât de tare, încât nu am putut ieși la serviciu. În timpul scandalurilor îmi spunea uneori: ”Ești o HIV-infectată! Cine mai are nevoie de tine?”. A fost o perioadă de umilințe continue.
La un moment dat nu am mai rezistat, am mers la poliție și am depus o cerere. Și astfel am pus punct.
HIV
Când mi s-a dat rezultatul analizei la policlinică, mi-au cerut să semnez un document privind obligația de a nu răspândi infecția. Atunci am întrebat-o pe asistenta medicală: ”Toți semnează acest document?”. Ea mi-a răspuns: ”Da!”. Iar eu i-am spus: ”Eu Vă pot spune chiar acum de la cine m-am infectat. El va fi pedepsit?”. Asistenta medicală mi-a răspuns că aceasta este imposibil de dovedit, de aceea nu merită nici să încerc.
Eu l-am iertat pentru toate umilințele la care m-au suspus, pentru statutul HIV. Dar am avut, bineînțeles, resentimente, frică, multe de toate. El doar a încercat să mă întoarcă în viața lui, mă implora, îmi promitea să scrie apartamentul pe numele copilului. Eu însă eram atât de furioasă pe el, încât nici nu vroiam să-l văd. Peste câteva luni după ce ne-am despărțit, el a decedat de tuberculoză.
Îmi amintesc că atunci când mi s-a comunicat că am HIV, nici nu aveam cui telefona. Pur și simplu nu aveam pe nimeni. Nimeni nu m-ar fi înțeles. De aceea am plecat acasă și am plâns toată seara.
Singura persoană care mi-a fost alături a fost Ira Poverga. O puteam telefona la orice oră. Ea m-a smuls literalmente din acest coșmar. Și timpul bineînțeles. Îmi amintesc cum eram atunci – câte greșeli am comis… Acum desigur m-am făcut mai deșteaptă. De asemenea, cea care mă salva era Sonia.
Îmi amintesc de parcă ar fi azi cum stau la bucătărie, fumez, deja îmi imaginez cum să plec frumos din viață, cine va veni la înmormântare și, deodată, Sonia a intrat în fugă să întrebe ceva. Atunci ca și cum m-am trezit: Sonia! Iată de dragul cui trebuie să trăiesc mai departe, să administrez tratamentul, să lupt pentru viață.
Sonia
Sonia de mulți ani este în Israel, învață la Colegiu, acum are deja 17 ani. Ultima dată ne-am văzut acum 3 ani. În curând va veni la Chișinău și eu am multe să-i povestesc. O aștept cu nerăbdare. Ne telefonăm permanent, ea îmi povestește totul, dar frământarea mea este că nu sunt alături de ea. Sper că voi reuși să recuperez și să mă corectez atunci când va veni.
Dezvăluirea
”Nu tăcea!” – acesta este sfatul principal pentru femei în situațiile când sunt supuse violenței. Sunt oameni care te vor ajuta, te vor sfătui, te vor direcționa. Foarte multe femei tac. Multe cunoștințe, colege de-ale noastre suportă și rabdă violența, iar noi nici nu bănuim că ele poartă suferința aceasta în inima lor și aceasta este foarte greu.
Anul trecut am povestit pentru prima dată despre experiența violenței la care am fost supusă, m-am fotografiat pentru bannere, am oferit multe interviuri. A fost greu să mă decid la aceasta, dar am făcut-o totuși pentru a-mi dovedi mie însămi că toate acestea au rămas în trecut, în urma mea.