img
La Chișinău s-a desfășurat acțiunea ”Încetați să mai înmormântați oameni – asigurați accesul la tratament”. 28 Iulie 2014

Astăzi, 28 iulie, de Ziua Mondială de luptă împotriva hepatitei, lângă sediul Ministerului Sănătății s-a desfășurat o ceremonie înscenată a înmormântării peste 300 000 de persoane care au devenit victime ale indiferenței și sistemului corupt. Acțiunea s-a desfășurat sub sloganul ”Încetați să mai înmormântați oameni – asigurați accesul la tratament”.

Peste o sută de persoane din patru regiuni ale țării, printre care au fost și persoane care trăiesc cu hepatită, precum și reprezentanți ai organizațiilor de pacienți și nonguvernamentale, s-au adunat în această zi pentru a-și exprima nemulțumirea de acțiunile ministerului sănătății, ministerului finanțelor, ale Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, precum și de acțiunile companiilor farmaceutice, și anume: finanțare insuficientă, costuri exagerat de mari pentru tratamentul hepatitei, mecanisme ineficiente de procurări publice, care provoacă anual creșterea cazurilor de decese din cauza hepatitei.

IMG_0387

Pentru informație – astăzi în Moldova sunt înregistrate peste 300 000 de persoane cu hepatită, dintre care circa 175 000 – cu hepatită C, care provoacă anual aproximativ 3000 de decese din cauza lipsei tratamentului accesibil. Tratamentul medicamentos al hepatitei C în țara noastră costă aproximativ 15 000 de euro, în timp ce Programul Național de tratament al hepatitei prevede tratament accesibil pentru doar 300 de pacienți în an. Restul miilor și miilor de pacienți sunt nevoiți să se înscrie în liste infinite de așteptare și să aștepte …

Pentru a sensibiliza comunitatea, reprezentanții structurilor guvernamentale și mass-media, participanții acțiunii au inițiat un proces funerar, trecând pe străzile din centrul orașului cu un sicriu în care zăcea … Moldova, iar mai exact – fotografia ei întru-un cadru cu panglică neagră. Procesiunea s-a încheiat cu baterea cuielor în capacul sicriului în fața intrării în sediul Ministerului Sănătăți. Cele patru cuie bătute în capacul sicriului simbolizează patru structuri (Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății, Agenția Medicamentului și companiile farmaceutice), inacțiunea cărora este fatală pentru mii de oameni. În încheierea acțiunii, organizatorii procesiunii au fost invitați la negocieri de către doi vice-miniștri, promițând că în cel mai apropiat timp va fi organizată o întrunire specială privind problema asigurării accesului la tratament pentru oamenii cu hepatită.

Să sperăm că funcționarii își vor onora promisiunea și problema accesului la tratament va fi soluționată.

IMG_0444 IMG_0435

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md