Când vorbim despre viața umană, în mod implicit, ne gândim la concepte precum relațiile și sprijinul, autorealizarea, înțelegerea și acceptarea, vise și succes și, cel mai important - sănătatea și sentimentul de fericire. Și în acest lanț de concepte, sănătatea are o valoare fundamentală. Verificând în Wikipedia, vom vedea o formulare foarte clară, succintă și concisă a acestui termen:

Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mental cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților.

Din acest motiv, în pofida strategiei bine cunoscute „90-90-90” (90% dintre persoanele care trăiesc cu HIV își cunosc statutul; 90% dintre persoanele care își cunosc statutul HIV+ urmează un tratament; 90% dintre cei care urmează un tratament au o sarcină virală nedetectabilă), tot mai des vorbim despre al patrulea 90%, și anume despre calitatea vieții, care se reflectă atât în ​​securitatea socială și economică, cât și în satisfacția psihologică. Și acest lucru este absolut logic, deoarece atunci când o persoană nu are un acoperiș deasupra capului și nu știe cu ce să-și hrănească copiii, nu are electricitate și sisteme de alimentare cu apă, este extrem de dificil să ai grijă de sănătatea proprie și, cu atât mai mult, să te gândești la sănătatea publică, în general. Persoanele vulnerabile la HIV sau care deja trăiesc cu HIV nu sunt o excepție. Supraviețuind și fiind în permanență „la limită”, este dificil de gândit la căile de transmitere a HIV, la importanța cunoașterii statutului HIV și, dacă este pozitiv,  la testarea regulată și la medicamente. Din păcate, adevărul vieții este anume acesta...

Cu toții ne imaginăm cum este viața „la limită” și știm și cum arată serviciul social în ziua de azi și, respectiv, ajutorul pe care îl poate oferi. Bineînțeles, rămânem optimiști și depunem eforturi pentru a ne asigura că astfel de probleme sunt abordate în mod sistematic, în timp ce suntem conștienți lucrurile, în general, nu se vor schimba spre bine chiar mâine. Din fericire, absența unor soluții sistemice astăzi nu înseamnă o lipsă de omenie și capacitate a oamenilor de a se ajuta reciproc.

De aceea, în orice societate întotdeauna a existat caritatea în diverse forme, care pornea de la o premisă unică - unii oameni considerau că este datoria lor să-i ajute pe alții. Undeva caritatea demult a devenit un element familiar al vieții de zi cu zi, pe când în alte parți încă se dezvoltă, modest, dar strălucind puternic printre cercurile cetățenilor activi, care au posibilitatea să împărtășească, să ajute, să susțină, scurtând astfel calea către atingerea unor obiective majore.

Astăzi vrem să discutăm puțin despre caritate cu Iulia, care, fiind compatrioata noastră, trăiește în Canada de 10 ani, unde își construiește cu succes cariera, este o soție iubitoare și din decembrie 2018 - o mamă minunată. Anul trecut, intenționând să viziteze din nou Moldova, Iulia a decis să strângă fonduri pentru un act caritabil.

 

- Iulia, de ce caritate, de ce în Moldova și în ce scopuri?

În primul rând, nu este un secret pentru mine că, din păcate, astăzi în Moldova există o mulțime de probleme sociale, din cauza cărora viața unui număr imens de oameni lasă de dorit. Și, de asemenea, spre deosebire de Canada, oamenii care se găsesc în situații dificile de viață nu pot conta pe sprijinul în timp util și de înaltă calitate din partea statului. În al doilea rând, am avut norocul să cresc într-o familie prosperă, în care, pe lângă bunăstare, a existat și o educație, grație căreia am crescut cu înțelegerea faptului că compasiunea, capacitatea de a respecta, de a vedea necazurile cuiva și de a fi gata să ajuți, este ceva normal. Cultura Canadei a jucat un rol enorm - aici este ceva normal să colectezi bani pentru diferite fapte bune. În Canada nu este dificil să găsești oameni care gândesc la fel, care te vor sprijini în dorința și disponibilitatea ta de a face viața cuiva mai fericită, de a rezolva o problemă socială, de a implementa un proiect. Poate din acest motiv, decalajul social și economic dintre oameni nu este atât de pronunțat aici. De aceea, atunci când planificam călătoria în Moldova, mi-am dorit foarte mult să fac ceva util pentru cei cărora le este mult mai rău decât mie. Inițial, ne-am gândit să ajutăm copiii care locuiesc în orfelinate, fără grija, dragostea și atenția familiilor lor.

- La sosirea în Moldova, vi s-au schimbat planurile?

Da, puțin. Ajunși în Moldova, am fost plăcut surprinși de faptul că în Chișinău au mai rămas doar două orfelinate. După cum am înțeles, strategia statului este orientată spre întoarcerea copilului în familia sa sau integrarea acestuia în una adoptivă. După ce am vizitat unul din orfelinate și am discutat cu directorul acestuia, am realizat faptul că această instituție nu are nevoi speciale și acest lucru este cu adevărat grozav.

Apoi, o cunoscută apropiată mi-a recomandat să contactez „Inițiativa Pozitivă”. Așa l-am întâlnit pe Ruslan Poverga și am convenit foarte repede să ajutăm familiile cu copii HIV-pozitivi. Mi-am dorit foarte mult să ajut persoane concrete, în acest caz pe copiii care trăiesc cu HIV și părinții lor. Am vrut să-i ajut cumva, dar nu superficial și nu o singură dată. Având în vedere că suma colectată era limitată, trebuia de ales familiile mai nevoiașe.

 

- Iulia, ce știai despre HIV până acum?

Pentru mine, subiectul HIV este unul familiar. Nu este doar teorie și informație. În viața mea am întâlnit oameni care trăiesc cu HIV, cunosc dificultățile cărora trebuie să le facă față, depășind diferite obstacole din viață. Știu câtă stigmă există în jurul subiectului HIV.

Am fost foarte inspirată de ceea ce face „Inițiativa Pozitivă”. Am fost impresionată de felul în care s-a schimbat atitudinea față de persoanele care trăiesc cu HIV în Moldova. În Canada, de exemplu, nu mai există frică față de persoanele care trăiesc cu HIV, acestea sunt pe deplin integrate în societate. Nici homofobia, nici rasismul nu mai sunt actuale, deoarece cu acestea s-a luptat foarte mult timp. Și sunt foarte încântată să văd aceleași schimbări în Moldova.

 - Deci, cum totuși a fost făcută alegerea celor pe care să-i ajutați?

Ruslan Poverga mi-a propus să mă întâlnesc cu colegii săi care lucrează nemijlocit cu persoanele care trăiesc cu HIV. Am ajuns la o instituție medicală unde persoanele HIV-pozitive fac periodic testele corespunzătoare și primesc tratament. În câteva birouri se aflau tineri în halate albe. După cum s-a dovedit mai târziu, aceștia sunt angajați ai „Inițiativei Pozitive” care lucrează cot la cot cu medicii în fiecare zi. Așa i-am cunoscut pe Alina și Andrei. După ce am abordat diverse subiecte și am discutat esența vizitei mele și a planurilor mele, Ruslan le-a cerut colegilor să identifice cele mai nevoiașe familii unde sunt copii cu HIV. Câteva zile mai târziu, am avut un drum lung spre nordul Moldovei.

Mi-a plăcut mult acea familie. Aceștia sunt persoane foarte plăcute care, din păcate, luptă pentru viața lor în fiecare zi, încercând să găsească fragmente de fericire în jurul lor. A fost trist să vedem condițiile în care sunt nevoiți să trăiască. Am reușit să tragem apă în casă, să instalăm o mașină de spălat și un aragaz, să îi aprovizionăm cu produse chimice de uz casnic și o butelie de gaz de rezervă. Având în vedere că se apropia începutul anului școlar, bineînțeles am cumpărat toate rechizitele școlare necesare.

A doua familie locuiește în alt raion. Când am ajuns acolo, am fost îngrozită - este greu de crezut că oamenii sunt capabili să trăiască în astfel de condiții. Acoperișul casei era într-o stare deplorabilă, casa în sine este avariată, pe lângă aceasta, o perioadă lungă familia trăia fără electricitate, care a fost deconectată din cauza unor datorii uriașe.

Inițial, planificam să schimbăm acoperișul casei, dar după cum s-a dovedit, din cauza stării deplorabile a casei, acest lucru era imposibil.

Tot ce am putut face a fost să plătim datoria pentru electricitate, să plătim pentru reconectarea acesteia, să cumpărăm niște mobilă, o mașină de spălat, produse chimice de uz casnic și, desigur, rechizite școlare pentru copii.

Știți, pentru cineva toate acestea sunt lucruri mărunte, componente obișnuite ale vieții de zi cu zi, dar pentru acești oameni minunați care se află într-o situație teribilă de viață, aceasta este o irealitate fantastică care a devenit reală. Sper că viața lor a devenit puțin mai bună, iar principalul lucru este că poate le-a devenit puțin mai ușor să lupte pentru viață, să viseze la o zi de mâine mai bună și să creadă în bunătate.

Exemplul Iuliei este dovada vie a faptului că eforturile și sufletul pe care le investim în fapte bune pot ajuta oamenii. Oamenii care ar putea fi la marginea unei prăpastii, numite disperare.

Bucură faptul este că lumea nu este lipsită de oameni buni. Înțelegerea, compasiunea și dorința de a ajuta - aceasta este manifestarea omeniei noastre. Pentru ca lumea să devină un loc mai bun, trebuie doar să ne arătăm omenia cât mai des posibil.